FRF (Federația Română de Fotbal) a decis să nu se dispute niciun meci din România, dar oficialii FCSB-ului au decis ca elevii lui Bogdan Argeș Vintilă să continue pregătirea.
Deși li s-a transmis să nu se expună în locuri publice și să își petreacă cât mai mult timp în casă, Olimpiu Moruțan a decis să nu respecte în totalitate regulile impuse de FCSB. Astfel, mijlocașul transferat de Gigi Becali de la FC Botoșani a ținut să le arate urmăritorilor săi că nu se teme de pandemia de COVID-19.
Majoritatea jucătorilor din Liga 1 au ales să stea închiși în locuințele lor, dar Olimpiu Moruțan s-a dus să ia lecții de echitație sâmbătă după amiază. Bogdan Argeș Vintilă le-a transmis elevilor săi că vor avea liber până luni, iar mijlocașul s-a dus să se relaxeze la un club ecvestru modern și complet echipat pentru a lua lecții de inițiere în călărie și plimbări călare în natură din Snagov.
Olimpiu Moruțan a mers sâmbătă după-amiază la Arkadia Horse Club care este situat la aproximativ 20 de minute de București, în localitatea Ciofliceni, la marginea pădurii Snagov. Prețurile de la clubul ales de Olimpiu Moruțan sunt destul de piperate, dar pentru fotbalistul care este plătit cu zeci de mii de euro de către Gigi Becali nu înseamnă nimic. Internaționalul român a scos din buzunar 50 de lei pentru 30 de minute de plimbare călare cu calcul la pas, totul în compania isnstructorului. Mai mult, 70 de lei costă 30 de minute de participat la o ședință de echitație adresată călăreților de orice nivel.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER